Marele Gatsby

Romanul se deschide cu sfatul tatălui lui Nick despre reținerea de la judecăți pripite, iar acel ochi răbdător și atent modelează tot ce urmează. Nick cinează în East Egg cu verișoara lui, Daisy, a cărei voce tulburătoare și melodioasă poartă în ea ceva ce nu reușește să numească, și cu soțul ei brutal și neastâmpărat, Tom. Trece cu mașina prin pustietatea cenușie ca scrumul, unde ochii decolorați ai doctorului T. J. Eckleburg privesc în jos de pe un panou publicitar. Iar într-o noapte târzie îl vede pe Gatsby singur pe peluza lui, tremurând, cu brațele întinse spre o luminiță verde de dincolo de apa întunecată.

Proza lui Fitzgerald este densă și lirică, inventariind cămăși, muzică și șampanie până când, dintr-odată, răbufnește emoția: un morman de cămăși de import, un ceas de epocă prins în mâini tremurânde, un zâmbet care pare să te înțeleagă pe deplin. În jurul lui Gatsby se mișcă Jordan Baker, jucătoarea de golf calmă și necinstită pe care Nick o curtează cu prudență, și Myrtle Wilson, zbătându-se împotriva vieții ei de la marginea văii de cenușă.

Nu poți retrăi trecutul? întreabă Gatsby, uimit că cineva s-ar putea îndoi. Bineînțeles că poți! Ceea ce urmează este o poveste despre un dor care își supraviețuiește propriului obiect. Vara strălucește, apoi se întoarce, iar lui Nick nu-i rămâne decât să cântărească ce valoare are o capacitate ieșită din comun de a spera, în mijlocul unor oameni care privesc, bârfesc și întorc apoi capul.